Reprezentativa Insulelor Fiji a învins, marți, la Milton Keynes, cu scorul de 47-15 (26-10), echipa Uruguayului, într-un meci din cadrul Grupei A a Cupei Mondiale de rugby din Anglia.
Învingătorii au reușit șapte eseuri și au primit un punct bonus ofensiv.
Australia și Țara Galilor ocupă primele două locuri în Grupa A, cu câte 13 puncte și sunt calificate în sferturile de finală. Anglia este pe locul 3, cu 6 puncte, urmată de Fiji, cu 5 puncte, și de Uruguay, 0 puncte. Echipa din Pacific și-a încheiat evoluția la această competiție, după ce a disputat cele patru meciuri din grupă. Celelalte formații au câte trei partide disputate.
Ultimele întâlniri sunt Australia – Țara Galilor (sâmbătă, 18.45) și Anglia – Uruguay (sâmbătă, ora 22.00).
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER